* Macromediul Intreprinderii *

Întreprinderea actioneaza, la fel ca si celelalte componente ale micromediului, sub influenta altor factori de mediu, care actioneaza pe un nivel superior. Acesti factori de ordin general, îsi exercita influenta lor asupra micromediului în mod indirect, iar efectele se resimt pe termen lung. Toti acesti factori, pe care întreprinderea, în general, nu-i prea poate influenta, dar care actioneaza asupra ei ca si asupra celorlalte componente ale micromediului, alcatuiesc macromediul întreprinderi.

* Mediul politico-juridic *

       Mediul politico-juridic, sau dreptul ca sistem normativ, este un produs al statului, al organelor sale, inclusiv administrative, care îsi manifesta actiunea în mod relativ independent chiar asupra autoritatilor care îl creeaza, acestea fiind obligate sa se supuna atât reglementarilor autoritatilor superioare, cât si propriilor reglementari.

      Cu alte cuvinte, autoritatile publice au un câmp limitat de actiune, în sensul ca nu pot savârsi decât acele acte sau fapte juridice si nu pot intra decât în acele raporturi de drept, pentru care legea le confera o competenta determinata.

   

 În acelasi timp, pluralitatea, diversitatea si volumul mare al structurilor administrative, precum si multitudinea si varietatea actiunilor executive întreprinse de acestea impun ordonarea sistemului de organe si coordonarea activitatilor, ceea ce numai reglementarea juridica o poate realiza. Relatiile administratiei publice cu mediul juridic se desfasoara, în principal, în cadrul dreptului administrativ.

      Normele dreptului administrativ sunt acea categorie de norme juridice care confera administratiei publice posibilitatea sa se manifeste în raporturile de drept ca subiecte învestite cu atributii de realizare a puterii executive. De aici rezulta ca, dreptul administrativ determina existenta si actiunea administratiei publice. Aceasta, la rândul ei, influenteaza în mod hotarâtor dreptul administrativ, deoarece majoritatea covârsitoare a normelor administrative sunt emise chiar de administratie sau la initiativa ei.

     

Având în vedere relatiile atât de strânse dintre administratia publica si dreptul administrativ, vom prezenta succint câteva elemente de specificitate ale normelor de drept administrativ. Normele de drept administrativ, pe lânga trasaturile generale comune oricarei norme juridice, au anumite trasaturi caracteristice.

      În primul rând, normele dreptului administrativ sunt în exclusivitate produsul vointei autoritatilor publice legislative sau executive, iar nu a altor subiecte de drept, astfel încât ele nu pot fi reguli recunoscute sau sanctionate de stat, ca în cazul cutumei si al reglementarilor proprii ale diverselor organizatii sau asociatii nestatale.

      În al doilea rând, emiterea normelor de drept administrativ se face în exercitarea prerogativelor de putere publica, nu ca în cazul persoanelor de drept privat care îsi pot reglementa si ele raporturile derivând din administrarea sau gestionarea patrimoniului propriu, în virtutea capacitatii lor juridice de drept comun.

Macromediul întreprinderii. Mediul demografic

         Macromediul întreprinderii

   Activitatea întreprinderii de turism este influențată de elementele macromediului, elementele asupra cărora întreprinderea nu poate avea control direct.

   Macromediul întreprinderii reprezintă ansamblul factorilor necontrolați de către întreprindere, ce formează climatul în care acesta își desfașoara activitatea.

  Elemente ale macromediului :
★mediul demografic
★mediul economic
★mediul natural
★mediul tehnologic
★mediul politico-juridic
★mediul socio-cultural

             Mediul demografic

     Mediul demografic este format din populația care este privită în același timp creatoare de bunuri sau servicii precum și consumatoare a acestora.

     Principalele caracteristici sunt :
∴ mărimea si structura populației
∴ rata natalitații
∴ densitatea populației
∴ mobilitatea în spațiu a populației
∴ structura religioasă și etnică a populației
∴ apartenența la o anumută clasă socială
∴ mediul de proveniență
∴ rata nupțialitații
∴ celibatul

Structura Organizatorica- Holding

Aspecte specifice managementului firmelor de tip holding din România corelate cu îmbunătăţirea gradului de funcţionalitate şi a performanţelor financiare ale acestora

Problema cu care se confruntã în prezent companiile mari din România de tip  holding  este cea a necesitãţii creşterii gradului lor de funcţionalitate şi de adaptabilitate faţã de condiţiile unui mediu economic aflat într-o modificare profundã a mecanismului de funcţionare.

Forma actualã de organizare a  acestor unitãţi pe  funcţiuni cu reglare ierarhicã caracterizatã prin gruparea compartimentelor pe funcţiuni – ca de exemplu:  direcţia  comercialã, direcţia economicã, direcţia de strategie, dezvoltare, direcţia producţie etc. printr-o subordonare strictã pe linie ierarhicã (relaţiile între compartimente efectuându-se numai pe linie ierarhicã) şi centralizarea puternicã a sistemului informaţional – decizional reduce, de regulã, posibilitatea de adaptare în timp util a unitãţilor  la modificãrile mediului exterior.

În acest context apreciem necesitatea adaptãrii în perspectivã a structurilor organizatorice a unitãţilor companiei la cerinţele impuse de economia de piaţã. Astfel, organizarea divizionalã, adoptatã de cea mai mare parte a marilor întreprinderi din ţãrile dezvoltate caracterizatã prin descentralizarea activitãţii pe produse şi zone geografice, prin sporirea responsabilitãţii şi autonomiei în ceea ce priveşte producţia, vânzarea, aprovizionarea, cercetarea şi dezvoltarea poate oferi o şansã, o soluţie de ieşire din criza actualã şi care sã ducã în final la creşterea cifrei de afaceri şi a exportului de produse din unitãţile companiei.

Renunţarea treptatã la utilizarea structurilor piramidale trebuie însoţitã de un proces complex de pregãtire şi perfecţionare a cunoştinţelor profesionale şi de specialitate ale cadrelor de conducere  şi ale tuturor salariaţilor din cadrul unitãţilor companiilor. Pe mãsura reducerii decalajului în nivelul de pregãtire a resurselor umane se va trece la reducerea nivelurilor ierarhice, trecerea spre structuri organizatorice “mai orizontale”, mai modulizate, care se dovedesc capabile într-o mai mare mãsurã sã permitã responsabilizarea unui numãr cât mai mare de salariaţi.

O trãsãturã comunã a acestor structuri organizatorice (bazate pe organizarea divizionalã, matricialã, pe programe, etc.) o reprezintã constituirea în cadrul unitãţilor a unor entitãţi (module, centre de performanţã, centre de cost, grupuri de decizie, unitãţi strategice de afaceri, etc.) având prevãzute atribuţii specifice.

O  concentrare pe afaceri impune abordarea tuturor funcţiunilor – marketing achiziţii, cercetare – dezvoltare, producţie, vânzãri, etc. privind produsul sau afacerea respectivã. Aceastã abordare conferã o viziune de ansamblu asupra afacerii şi flexibilitate constând în reacţii rapide la semnalele pieţei şi poate conduce la o creştere considerabilã a vânzãrilor prin îmbunãtãţirea produselor, înlocuirea lor, etc. pe segmentul de piaţã aferent.

Cu timpul în cadrul modulelor de tip “unitate strategicã de afaceri”, vor fi constituite structuri proprii funcţionale, conducerile funcţionale de la nivelul managerial de vârf rãmânând cu rol de stat major. Aceastã nouã structurã modularã devine deosebit de flexibilã şi orientatã cãtre piaţã şi produs însã nu poate fi aplicatã decât unitãţilor mari formate din mai multe fabrici care de fapt sunt “unitãţi strategice de afaceri” sau centre de profit. În cadrul acestor U.S.A. se constituie submodule sau centre de cost. În cadrul unitãţilor mici monoprodus unitatea însãşi este o U.S.A. sau un  centru de profit în  cadrul cãreia se pot constitui centre de cost. În aceastã idee au fost iniţiate  programe principale pe domenii de afaceri şi  unitãţi  numiţi – coordonatorii de program. Ei pot fi numiţi dintre conducãtorii din cadrul sectorului comercial, concepţie sau producţie pentru respectivul domeniu de afaceri (U.S.A. sau centru de profit) şi vor avea autoritate peste tot personalul care lucreazã pentru domeniul respectiv. Acest personal va avea, în aceastã situaţie, dublã coordonare – funcţionalã şi de afaceri – fapt care nu ar trebui sã creeze probleme, întrucât cele douã subordonãri au caracter diferit, cea funcţionalã este administrativã, iar cea de afaceri este metodologicã.

Elementele comunicarii

Comunicarea verbala este folosita in viata de zi cu zi dar si in relatiile interumne din cadrul unei organizatii. Comunicarea verbala trebuie tratata ca o parte integrata a responsabilitatii fiecarei persoane fata de cei din jur.Orice individ trebuie sa fie pregatit atat pentu rolul de emitator cat si pentru cel de receptor, adica emitatorul are in vedere: pregetirea atenta a mesajului folosirea unei tonalitati adecvate a vocii practicarea uniu debit adecvat de 5 - 6 silabe / secunda , cu interval de separatie de 0,5 secunde intre cuvintele cheie; verificarea intelegerii mesajului De obicei oamenii cand vin in contact cu altii iau o figura serioasa, oficiala care provoaca o impresie rece. Sunt rezervati in discutie de aceea este greu sa comunici cu ei. Oamenii care zambesc de la prima intalnire si se poarta atat de prietenos incat discutia se desfasoara de la sine. Retete unei cumunicari eficinte poate fi zimbet, ton prietenesc, ascultare atenta, privit in ochii interlocutorului "Un suras nu costa nimic dar infaptuieste mult" - spune un proverb chinezesc. Managerii din varful piramidei au de obicei o figura serioasa. COMUNICAREA DE LA OM LA OM Dialogul este o discutie planificata si controlata intre doua sau mai multe persoane, care are un anumti scop: transmiterea unor informatii, rezolvarea unor probleme, obtinerea de noi informatii. Telefonul este un mijloc de comunicare folosit foarte frecvent de foarte multi oameni. Folosirea eficienta a telefonului are in vedere: pregetirea mesajului: inseamna sa realizam o detasare de la problemele care ne preocupau pana in acel moment si definirea prealabila a siubiectului convorbirii, obiectivul converstiei. Intr-o conversatie telefonica se include numai 2-3 idei principale; Pregetirea pentru apelul telefonic: sa ne gandim la tonul si atitudinea pe care vom adopta, sa avem o pozitie comoda. Vom vorbi mai rar decat in mod obisnuit, dar nu trebuie sa vorbim tare ci direct in telefon; prezentarea corecta a mesajului:trebuie sa evitam cuvintele si formularile negative si sa prezentam clar si la obiect mesajul; ascultarea interlocutorului: se asculta cu mare atentie ce ne spune interlocutorul iar daca aceasta se opreste un timp, nu trebuie intrerupt, se va lasa timp de gandire; concluzia convorbirii: la sfarsitul convorbirii se reformuleaza concluzia la care s-a ajuns. Convorbire trebuie incheiata intotdeauna intr-un climat amical, indiferent de rezultatul ei.ZVONURILE Sunt comunicari neoficiale care se transmit de la o persoana la alta. Zvonurile pot avea efecte pozitive sau pot fi fara efecte. Insa multe zvonuri au efecte negative si genereaza sentimente de nasiguranta si ostilitate. Managerul eficient chiar daca nu poate elimine aparitia zvonurilor poate controla aparitia si expansiunea lor, prin transparenta (comunicare informatiilor imediat ce le detine) COMUNICAREA VERBALA MANAGER-ANGAJAT Comunicare este esntial in stabilirea unor reletii corespunzatoare intre manager si angajat. Comunicarea manageriala verbala este cel mai important mod de a motiva si dezvolta angajatii. Nu exista un stil de comunicare valabil pentru toti managerii sau pentru toate situatiile, dar iata cateva reguli care pot sa creasca sansa de succes in comunicare

Produsul turistic

   

 Produsul turistic se defineste ca fiind un ansamblu de bunuri materiale si serivicii capabil sa satisfaca nevoile de turism ale unei persoane intre momentul sosirii si momentul plecarii de la destinatia turistica.
  Bunurile sunt concretizarea materiala a elementelor necesare satisfacerii nevoilor turistice.
  Serviciile sunt concretizarea nemateriala a elementelor necesare satisfacerii nevoilor turistica.
  Serviciile care dau continut produsului turistic se constituie din :
  Serviciul de baza este cel care satisface nevoia de baza a clientului.
  Servicii periferice(auxiliare) insotesc serviciul de baza,cu rolul de a-l ameliora,de a-l valoriza.
  
Caracteristicile produsului turistic:
   Facand parte din categoria serviciilor,produsul turistic are,la modul general,aceleasi caracteristici cu acestea :

• intangibilitatea
• contactul dintre prestator si client
• participarea clientului la realizarea serviciului

 Caracteristici specifice : 

-complexitatea

-integrat mediului geografic

-integrarea in economico-social

        

Elementele componente : 

• A-cces
• P-atrimoniu
• E-chipament

1.  Facilitati de acces-care sunt in relatie cu modulde transport pe care il va utiliza turistul pentru a ajunge la destinatia aleasa.
2. Patrimoniul resurselor naturale,culturale,artistice,istorice,tehnologice care tind sa atraga clientul si sa-l determine sa calatoreasca.
3. Echipamentul-care mai rar motiveaza calatoria,dar care lipsind,restrictioneaza aceasta calatorie : de cazare,refacere,distractie,sportive. 

CRISTEA MADALINA-Componentele Structurii Organizatorice

♥☻░░░,,STRUCTURA ORGANIZATORICĂ”░░░☺♥

♥ Structura organizatorică, ca element organizaţional fundamental al entităţii
publice, are un rol major, prin: definirea cadrului de acţiune şi determinarea factorilor
generatori de eficienţă; precizarea cadrului profesional şi stabilirea locului şi rolului
fiecărui compartiment; stabilirea atribuţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor; influenţarea
procesului informaţional-decizional şi a eficienţei activităţilor.
1. Definirea structurii organizatorice şi a principalelor sale componente
Prin structură organizatorică se înţelege configuraţia internă a unei entităţi
publice formată din persoane, subdiviziuni organizatorice şi relaţii, astfel determinate
încât să asigure premisele organizatorice adecvate realizării obiectivelor
managementului public.
Scopul structurii organizatorice este acela de a divide activităţile entităţii publice
în sarcini, care sunt efectuate de anumiţi angajaţi pentru a realiza obiectivele
organizaţiei.
În temeiul actului normativ privind organizarea şi funcţionarea entităţii publice,
managerul aprobă structura organizatorică, alcătuită din: departamente, direcţii
generale, direcţii, servicii, birouri, posturi de lucru. Încadrarea cu personal de conducere
şi personal de execuţie a acestor structuri se regăseşte în statul de funcţii al entităţii.
În orice entitate publică, structura organizatorică reuneşte două segmente, aflate
într-o interdependenţă permanentă:
 ☼structura de conducere a entităţii publice, care reuneşte ansamblul
personalului, compartimentelor şi relaţiilor organizatorice interne şi externe,
constituite şi plasate în structura organizatorică astfel încât să asigure
condiţiile necesare desfăşurării proceselor de management şi de execuţie prin
care creşte gradul de satisfacere a interesului public;
 ☼structura de execuţie a entităţii publice, care este formată din ansamblul
personalului, compartimentelor şi relaţiilor organizatorice interne şi externe,
constituite cu scopul realizării şi furnizării de servicii publice specifice tipului de
entitate publică.
Componentele primare, încorporate în cele două segmente ale structurii
organizatorice, sunt următoarele:
♥ postul - un ansamblu de sarcini, responsabilităţi şi competenţe ce revin, în
mod curent, unei persoane pentru realizarea obiectivelor individuale;
♥ funcţia - cuprinde mai multe posturi cu aceleaşi caracteristici generale;
♥compartimentul - un grup de persoane (minimum 2), care, sub o conducere
unică, exercită atribuţii omogene şi/sau complementare ce asigură realizarea
unor obiective specifice; 
♥relaţiile organizatorice - legăturile care se stabilesc prin reglementări oficiale
între componentele structurii organizatorice; 
♥ ponderea ierarhică - numărul persoanelor conduse nemijlocit de un
manager;
♥nivelul ierarhic - poziţii succesive ale posturilor de management şi execuţie
faţă de managerul general sau de cel mai important organism participativ de
management.
 În funcţie de particularităţile pe care le are fiecare domeniu de activitate, în
sectorul public se identifică mai multe tipuri de structuri organizatorice. Cele mai
frecvent întâlnite structuri organizatorice în entităţile publice din ţara noastră sunt
următoarele: 
♦ structura ierarhic funcţională, caracterizată prin structurarea pe niveluri
ierarhice;
♦ structura teritorială, caracterizată de organizarea în raport cu unitatea
administrativ-teritorială, axată pe un grad mare de flexibilitate şi pe diminuarea
nivelurilor ierarhice; 
♦ structură mixtă, caracterizată printr-un mixt al caracteristicilor primelor două
structuri.

Biroul de turism

    Biroul de turism:

§  Compartimentul productie

o   Sectia programare generala: se ocupa cu elaborarea programelor de voiaj

o   Sectia operativa generala: se ocupa de corelarea ofertei de voiaj in grup cu cererea

o   Sectia operativa congrese si pelerinaje: se ocupa de voiajele colective cu caracter profesional si religios

§  Compartimentul receptie

o   Sectia contracte pentru servicii de primire:

-         incheie contracte cu hoteluri si restaurante

-         incheie contracte cu furnizorii de diverse servicii

-         incheie contracte cu agentiile corespondente

o   Sectia receptie generala:

-         intocmeste devizele estimative cerute de turistii individuali pentru voiajele cu itinerarii stabilite de acestia

-         inventariaza serviciile de primire din diverse localitati turistice oferite de agentie

o   Sectia operativa generala: intocmeste toate operatiunile de rezervari si de prestari servicii carte clientela sosita in diverse localitati vizitate

Relatiile in cadrul structurii organizatorice

     

 Relaţiile organizatorice sunt legături care se stabilesc între diferite verigi
organizatorice datorită necesităţii unui schimb permanent de informaţii.
Tipuri de relaţii organizatorice:
a) din punct de vedere juridic:
• relaţii formale – stabilite prin Regulamentul de Organizare şi
Funcţionare al întreprinderii;
• relaţii informale – nu sunt stabilite prin regulamente ci pe criterii
subiective.
b) după conţinutul informaţiilor transmise şi în funcţie de raporturile
care se stabilesc între compartimente:
• relaţii de autoritate – stabilite între conducători şi subordonaţi;
• relaţii de cooperare – stabilite între posturi sau compartimente
situate pe acelaşi nivel ierarhic;
• relaţii de control – stabilite între posturi sau compartimente cu rol
de control şi celelalte posturi sau compartimente;
• relaţii de reprezentare – se stabilesc între reprezentanţii
împuterniciţi ai întreprinderii şi reprezentanţii diferitelor organizaţii
profesionale, sindicate din interiorul firmei sau persoane fizice sau
juridice din afara acesteia .
• Relaţiile de autoritate se compun din următoarele categorii:
o relaţii ierarhice – apar între titularii posturilor de conducere
şi cei ce deţin posturi de execuţie;
o relaţii funcţionale – apar între compartimente specializate în
cadrul firmei;
o relaţii de stat major – apar prin delegarea de autoritate.

Relaţiile organizatorice sunt evidenţiate intr-o serie de documente ale
structurii organizatorice:
• Regulamentul de Organizare si Funcţionare a întreprinderii prin
Diagrama de Relaţii ( sunt reprezentate relaţiile formale);
• Fişele Posturilor;
• Organigrama întreprinderii ( sunt reprezentate relaţiile ierarhice -linii
verticale şi relaţiile de cooperare - linii orizontale).

       

Comunicarea.Barierele in procesul de comunicare

                                COMUNICAREA

                     Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informatii sub forma de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a. între două persoane, numite interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor. A nu se confunda însă cu aparatele de comunicatie numite emitatorul și receptorul de radio, care folosesc la comunicațiile la distanță = telecomunicatii.

                      Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate, fiindcă ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe pământ ar fi inutilă.

                        Este un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare.Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate și este văzută ca un proces care implică participare din partea membrilor unei societăți. Comunicarea îmbracă forme variate și diverse, dintre care ne vom opri la comunicarea mediatizată și la comunicarea de masă, care este de fapt o formă a comunicării mediatizate, destinată unor mase mari de indivizi și poate avea o formă subiectivă, care are ca scop manipularea opiniei publice, și forma obiectivă, care dorește simpla informare a persoanelor.

                            Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme de transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran.

SCHEMA DE COMUNICARE:

• Schema clasică de comunicare:

E	→	C	→	R
emițător		canal		receptor

• Schema matematicianului american Claude Shannon (1952):

E	→	C	→	C	→	D	→	R
emițător		codare		canal		decodare		receptor
				mesaj codificat

La fel ca și la comunicațiile tehnice din cadrul informaticii și matematicii, comunicarea dintre oameni are loc cu ajutorul unui limbaj, sistem de vorbire care folosește un anumit sistem implicit de formule de comunicare.

Vorbirea și limba vorbită sunt elemente primordiale în comunicare; prin intermediul lor putem transmite mai departe și o comunicare socială sau emoțională, aceasta decurgând diferențiat, după gradul de cultură al partenerilor ce iau parte la convorbire.
Această transmitere de informații se produce de obicei într-o formă acustică (vorbirea), dar există și alte forme (sau purtători de informație), cum ar fi forma scrisă, cea cu semnale electrice sau optice ș.a.
În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci și prin intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respirației, al variației coloritului epidermei (îndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre ș.a. De exemplu, pentru înțelegerea unui mesaj, de cele mai multe ori este important și comportamentul interlocutorilor:

• pasiv

• asertiv

• agresiv

                    

Macro mediul intreprinderii - Mediul natural

           Macromediul intreprinderii - Mediul natural

 

          

Mediul extern al întreprinderii este format din sistemul factorilor exogeni care acţionează asupra întreprinderii indirect, prin intermediul elementelor micromediului, exercitându-şi influenţa pe o arie largă şi pe termen lung. Sunt factori de ordin general, pe care întreprinderea nu-i poate controla. Aceşti deţinători de interese, cum îi numesc adesea specialiştii, influenţează întreprinderile în conducerea afacerilor, dar unii sunt de interes minor pentru activitatea de marketing cum ar fi: acţionarii, băncile, etc, iar alţii au o influenţă majoră, cum ar fi: mass-media, mişcările pentru protecţia consumatorilor, etc.
Indiferent care ar fi gradul de influenţă, întreprinderea trebuie să aibă în vedere toţi factorii, pentru a adopta o politică benefică sau pentru a preveni prin activitatea ei dificultăţile, dar nu poate face aproape nimic pentru a influenţa macromediul. Dar, trebuie să-i cunoască şi să se pregătească pentru schimbarea lor inevitabilă. Intuind natura şi dimensiunile potenţiale ale schimbărilor poate să găsească formule corecte de adaptare la noul cadru creat de aceştia.
Macromediul deţine locul esenţial în ceea ce priveşte orientarea activităţii întreprinderii în conformitate cu nevoile societăţii, el influienţând acţiunile întreprinderii prin mai multe tipuri de comportamente: comportamentul cumpărătorului şi comerţului, comportamentul şi poziţia concurenţei şi cel guvernamental.
Întrucât societatea românească se prezintă ca un macrosistem cu multiple microsisteme şi componentele macromediului sunt de o mare diversitate, dar ele acţionează într-o strânsă interdependenţă. De aceea, mediul extern apare ca “un ansamblu de elemente de natură foarte diferită (politică, economică, socială, tehnico-ştiinţifică, juridică, culturală, demografică, geografică, ecologică etc.), manifestate în plan naţional şi internaţional, care acţionează asupra unităţii în strânsă interdependenţă” (C.Russu, Cadrul organizaţional al întreprinderii, Ed.Şt. şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983).
Dinamica şi complexitatea macromediului determină ample modificări în activitatea întreprinderii, care pot conduce la discontinuitate în activitatea ei, cu multiple implicaţii în funcţie de mărimea şi profilul activităţii, dar şi de zona în care ea acţionează. Deoarece elementele macromediului nu evoluează simultan, în aceeaşi direcţie şi cu aceeaşi intensitate, efectele declanşate asupra întreprinderii sunt deosebite.

Deşi amplă şi diversă, interacţiunea mediu-întreprindere, după cum evidenţia J. Stoner (J. Stoner, Management, Prentice Hall Inc., London, 1978), se poate sintetiza sub forma celor trei tipuri de mediu: stabil, schimbător (instabil) şi tulburent.

Mediul Natural a devenit o componentă a macromediului care nu mai poate fi ignorată, în etapa actuală, întrucât este unanim acceptată ideea că aspectele ecologice constituie restricţii în calea dezvoltării întreprinderii nu doar prin reducerea resurselor puse la dispoziţie, mai ales a celor neregenerabile şi epuizabile, ci şi prin nivelul poluării acceptabile. De aceea, orice întreprindere este obligată să folosească numai tehnologii nepoluante şi să-şi organizeze astfel întreaga activitate încât să protejeze mediul ambiant, dar să şi combată degradarea lui.

Cum în condiţiile actuale interdependenţele dintre factorii ecologici şi întreprinderi se multiplică şi diversifică, se impune un efort deosebit pentru cunoaşterea şi valorificarea lor în proiectarea şi desfăşurarea în condiţii de maximă eficienţă a activităţilor economice.
Mediul natural are în vedere condiţiile şi resursele naturale de la nivel unei anumit pieţe. Deşi cunoaşterea caracteristicilor acestui factor de macromediu este la îndemâna oricărui competitor, el joacă câteodată un rol important în proiectarea şi operaţionalizarea politicii economice a unor întreprinderi.

 Structura organizatorică

Structura unei organizatii este considerată cadrul sau scheletul acesteia.

Structura organizatorică reprezintă „ansamblul persoanelor si subdiviziunilor astfel constituite încât să asigure realizarea obiectivelor previzionate". (O. Nicolescu)

Din perspectivă managerială scopurile structurii sunt:

- clarifică compartimentele si sarcinile posturilor, precum si responsabilii acestora;

- clarifică ierarhia organizatională;

- clarifică canalele de comunicare;

- permite managerilor să aloce resurse pentru obiectivele definite prin plan.

Structura unei organizatii prezintă trei caracteristici principale:

- specializarea - arată gradul de divizare si omogenitate a muncii în compartimente;

- coordonarea - se referă la modul de asigurare a cooperării între compartimente si indivizi;

- formalizarea - marchează gradul de precizie în definirea functiilor si relatiilor.

O structură organizatională optimă trebuie să îndeplinească următoarele conditii:

a) să reflecte obiectivele si planul de actiune;

b) să oglindească autoritatea în măsură să administreze întreprinderea;

c) să evidentieze cadrul de desfăsurare al activitătilor;

d) să fie alcătuită din persoane foarte bine pregătite.
Principalele componente ale structurii organizatorice, care se regăsesc în orice organizatie indiferent dacă are sau nu caracter industrial, sunt: postul, functia, ponderea ierarhică (aria de control), compartimentul, nivelul ierarhic si relatiile organizatorice.

În opinia altor autori componentele sunt: postul, compartimentul, aria de control si delegarea de autoritate.

Posturile sunt „cărămizile" ce compun structurile organizatorice. Postul reprezintă cea mai simplă subdiviziune organizatorică a firmei. El poate fi definit ca „ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitătilor care revin unui salariat" (O. Nicolescu). Componentele postului formează asa-numitul „triunghi de aur" al organizării.

Totalitatea posturilor care prezintă aceleasi caracteristici formează o functie. Acestea pot fi de conducere sau de executie.

Ponderea ierarhică reprezintă numărul de salariati condusi nemijlocit de un manager. Acest număr poate varia de la 4-8 subalterni pentru un manager de pe nivelul superior până la 20-30 pentru unul de la baza piramidei organizationale.

Ansamblul persoanelor ce efectuează sarcini omogene si/sau complementare contribuie la realizarea acelorasi obiective si sunt subordonate nemijlocit unui manager formează un compartiment. Ele pot fi operationale si functionale.

Totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeasi distantă de vârful piramidei organizatorice formează un nivel ierarhic. Într-o organizatie există de regulă trei niveluri manageriale: superior, de mijloc si inferior.

Relatiile organizatorice pot fi definite ca raporturile dintre celelalte subdiviziuni organizatorice instituite prin reglementări oficiale. Şi acestea se divid în trei categorii: de autoritate, de cooperare si de control.

Postul reprezintă în opinia celor mai multi autori componenta cea mai importantă a structurii. De modul în care se realizează analiza si proiectarea acestora depinde de cele mai multe ori succesul unei organizatii.
Analiza postului reprezintă procesul prin care se determină sarcinile postului precum si caracteristicile si responsabilitătile ce sunt cerute unui individ pentru a realiza cu succes obligatiile ce-i revin. În urma analizei se realizează fisele de post care cuprind informatii privind descrierea postului si specificarea postului 

STRUCTURA ORGANIZATORICÃ A ÎNTREPRINDERII

1. Abordari conceptuale, elemente structurale

Organizarea si functionarea întreprinderii sunt orientate spre realizarea obiectivelor sale în sensul ca fiecare componenta organizatorica sau actiune trebuie sa corespunda unor cerinte clar definite reiesite din obiectivele acesteia.
Sistemele de conducere a unei întreprinderi reprezinta totalitatea elementelor componente si a relatiilor dintre acestea structurate într-un anumit cadru organizatoric în care se desfasoara proceslee de conducere ale activitatii în ansamblul sau.
Sistemul de conducere al unei întreprinderi si componentele sale se prezinta astfel: Exista un sistem alcatuie din doua componente principale:
1. structura de conducere
2. procesul de conducere.
La rândul sau, structura de conducere cuprinde structura organizatorica si sistemul informational. Procesul de conducere este structurat în 4 componente si anume:
- structura informala, metodele si tehnicile de conducere utilizate, stilurile de conducere precum si metodele de fundamentare si transmitere a deciziilor.
Se mai poate spune ca sistemul de conducere a unei întreprinderi este definit de urmatoarele componente si anume: subsistemul decizional sau conducator; subsistemul operational sau condus; subsistemul informational sau de legatura.
Elementele care formeaza cadrul organizational sunt decisive pentru existenta, functionarea si dezvoltarea întreprinderii.

2. Structura organizatorica, expresie a organizarii formale a întreprinderii

Structura organizatorica este definita ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice si al relatiilor dintre acestea astfel constituite încât sa asigure premisele organizatorice adecvate realizarii obiectivelor prestabilite.
Structura organizatorica poate fi considerata drept scheletul firmei si cuprinde doua parti:
a) structura de conducere sau functionala;
b) structura de productie sau operationala.
În cadrul acestor parti se regasesc componentele primare si anume postul, functia, compartimentul, relatiile organizatorice, ponderea ierarhica, nivelul ierarhic.
Postul este alcatuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor desemnate pe anumite perioade de timp fiecarui component al firmei. Obiectivele postului se regasesc în sistemul piramidal al obiectivelor firmei. O alta componenta a postului este autoritatea formala sau competenta organizationala ce poate fi ierarhica atunci când actioneaza asupra persoanelor si functionala când se exercita asupra unor activitati.
În afara autoritatii formale, titularii postului detin si autoritate profesionala exprimata de nivelul de pregatire si experienta de care dispune o persoana.
Functia constituie factorul care generalizeaza posturi asemanatoare din punct de vedere al ariei de cuprindere, a autoritatii si responsabilitatii.
Functiile pot fi grupate în:
- functii de conducere
- functii de executie.
Compartimentele sunt rezultatul agregarii unor posturi si functii cu continut similar si/sau complementar reunind persoane care desfasoara activitati relativ omogene si solicita cunostinte specializate dintr-un anumit domeniu, sunt amplasate într-un anumit spatiu si subordonate nemijlocit unei singure persoane.
Compartimentele pot fi:
- operationale
- functionale.
Relatiile organizatorice sunt alcatuite din ansamblul legaturilor dintre componentele structurii stabilite prin reglementari oficiale. Relatiile organizatorice pot fi:
- autoritate
- cooperare
- de control
- de reprezentare.
Nivelurile ierarhice sunt alcatuite din ansamblul subdiviziunilor organizatorice plasate pe linii orizontale la aceeasi distanta fata de managementul de vârf al firmei.
Numarul de niveluri ierarhice este influentat de dimensionarea firmei, diversitatea activitatilor, complexitatea productiei dar si de competenta managerilor.
Ponderea ierarhica reprezinta numarul persoanelor conduse nemijlocit de un cadru de conducere si înregistreaza valori diferite. Astfel pe verticala structurii organizatorice creste catre nivelurile inferioare iar pe orizontala structurii organizatorice se amplifica pe masura trecerii de la compartimente cu activitate tehnico-economica spre compartimente cu activitate operationala.
Structura organizatorica prin modul de combinare a resurselor umane, materiale si financiare conditioneaza eficienta desfasurarii activitatii necesare realizarii obiectivelor, precum si calitatea si operativitatea sistemului decizional si configuratia sistemului informational.
Sistemul organizational trebuie sa realizeze obiectivele stabilite în conditiile minimizarii costului economic si social, contribuind astfel la armonizarea intereselor individuale si de grup.
Functionalitatea structurii organizatorice este conditionata atât de factori endogeni cât si exogeni firmei, analiza acestora constituind o rezerva nelimitata în cresterea eficientei managementului firmei.
Alaturi de aceasta forma de organizare poate exista si o organizare informala alcatuita din ansamblul gruparilor si al relatiilor interumane stabilite spre satisfacerea unor interese personale.
Aceasta organizare informala, desi însoteste organizarea formala actioneaza, de cele mai multe ori, independent de aceasta. Cauzele aparitiei organizarii informale tin de afectivitate, satisfactii, interese, aspiratii, nivel de pregatire, calificare si origine sociala.
Componentele organizarii informale sunt grupul informal, liderul informal, relatiile informale.
Între cele doua tipuri de organizare este o strânsa interdependenta determinata de unele asemanari si anume: sunt constituite în cadrul aceleeasi organizatii, servesc realizarii unor obiective, au un caracter dinamic si general.
Se deosebesc prin marea mobilitate a organizarii informale si subordonarea acesteia realizarii unor aspiratii personale.
Influentele organizarii informale pot fi atât pozitive cât si negative, rolul managementului formal constând în cadrul organizarii formale, realizându-se astfel încât obiectivele individuale cât si cele de grup.
Variabila organizationala este reprezentata de factorii interni sau externi unitatii care conditioneaza caracteristicile acesteia dar si factori tipologici utilizati în abordarea comparativa a mai multor firme.
Variabilele organizatorice sunt:
- dimensiunea firmei
- complexitatea firmei
- caracteristicile procesului tehnologic
- nivelul dotarii tehnic
- gradul de specializare si cooperare în productie
- dispozitia teritoriala
- caracterul procesului de desfacere
- ritmul de înnoire a produselor si tehnologiilor.
Acestea influenteaza configuratia structurii organizatorice precum si componentele acesteia. De aici reiese necesitatea identificarii factorilor care tin de managementul firmei si de luarea lor în consideratie, când se utilizeaza diferite metode si tehnici de conducere.
Clasificarea structurii organizatorice se face folosind 2 criterii:
1. dupa morfologia structurii respectiv componente, mod de îmbinare si raporturile ce se stabilesc între elementele de natura functionala si operationala se disting utmatoarele tipuri de structuri;
a) structura ierarhica se caracterizeaza printr-un numar redus de componente operationale, fiecare persoana fiind subordonata unui singur sef iar conducerea fiecarui compartiment exercita toate atributiile conducerii la acel nivel;
b) structura functionala caracterizata prin existenta compartimentelor operationale si functionale, conducatorii sunt specializati într-un anumit domeniu iar executantii primesc ordine atât de la sefii ierarhici cât si de la conducerea compartimentelor functionale;
c) structura ierarhic-functionala caracterizata prin existenta componentelor operationale si functionale. Executantii sunt subordonati sefului ierarhic.
2. Criteriul ce tine seama de functionalitatea, eficienta, flexibilitatea structurii:
a) privat traditionale
b) sisteme birocratice
c) sisteme moderne.

3. Cerinte si etape în proiectarea unei structuri organizatorice eficiente

Procesul de analiza, proiectare, evaluare si îmbunatatire a structurii organizatorice presupune respectarea urmatoarelor cerinte:
1. asigurarea unui evantai optim al subordonarii adica una dintre cele mai valoroase calitati ale unei structuri organizatorice este supletea ei caracterizata printr-un numar mic de nivele ierarhice;
2. crearea si dependenta compartimentelor, adica fiecare functiune ce prezinta importanta pentru realizarea politicii si obiectivelor unei întreprinderi trebuie sa se constituie într-un compartiment specializat.
Exista patru criterii de corelare a compartimentelor specializate:
- importanta lor
- frecventa legaturilor dintre ele
- interdependenta lor
- competenta managerului.
3. asigurarea unei conduceri si a unor servicii functionale competente. Un serviciu functional nu este eficient pentru întreprindere decât daca este alcatuit din persoane responsabile, operationale, competente, active si eficiente.
4. asigurarea economiei de comunicatii. O structura eficienta trebuie sa minimizeze volumul comunicatiilor nestandardizate si necodificate
5. folosirea delegarii în cadrul procesului de conducere. Pentru problemele curente de rutina conducerea trebuie sa fie descentralizata si cât mai aproape de executanti.
Procesul de analiza si proiectare a structurii organizatorice presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
- analiza obiectivelor întreprinderii
- definirea activitatilor si stabilirea continutului lor
- proiectarea compartimentelor, gruparea lor si stabilirea relatiilor dintre ele
- proiectarea propriu-zisa a structurii organizatorice
- evaluarea functionalitatii si a laturii constructive a întreprinderii.
Fiind un element dinamic si complex, structura organizatorica necesita perfectionari continue pe baza unor studii realiste care sa fie bazate pe conceptele stiintei manageriale.

4. Documente de formalizare a structurii organizatorice a întreprinderii

Pentru formalizarea unei structuri organizaotrice se folosesc urmatoarele documente:
a) regulamentul de organizare si functionare care cuprinde cinci parti si anume:
- prima parte, denumita organizarea firmei, cuprinde dispozitii generale, actul normativ de înfiintare, obiectul de activitate, tipul societatii, statutul juridic si prezentarea structurii organizatorice;
- partea a doua se refera la atributiile firmei;
- în partea a treia se fac precizari cu privire la conducerea firmei. Se precizeaza care sunt atributiile adunarii generale a actionarilor, atributiile consiliului de administratie, atributiile conducerii executive cu detalierea responsabilitatilor pentru functiile de director general si director pe functiuni;
- partea a patra cuprinde atributiile s diagrama de relatii pentru fiecare compartiment functional si operational;
- partea a cincea cuprinde dispozitii generale.
b) fisa postului este un document operational important ce prezinta în detaliu elementele cerute unui salariat pentru ca acesta sa-si poata exercita în conditii normale activitatea. Fisa postului cuprinde:
- denumirea si obiectivele postului
- compartimentul din care face parte
- competentele si responsabil
- cerinte referitoare la studii, vechime si aptitudini.
Fisa postului serveste ca document organizatoric indispensabil fiecarui salariat si ca suport pentru evaliarea muncii acestuia.
c) organigrama - o reprezentare grafica a structurii organizatorice a întreprinderii si reda o parte din componentele structurii, si anume:
- compartimente
- nivelurile ierarhice
- relatiile organizationale
- ponderea ierarhica.
Organigrama este un instrument important folosit în analiza managementului firmei. Din punct de vedere al sferei de cuprindere pot fi:
- organigrame generale
- organigrame partiale.

Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor si a relatiilor dintre ele, organigramele pot fi:
- piramidale,
- circulare,
- orientate de la dreapta la stânga.

Micromediul intreprinderii

Micromediul intreprinderii

Micromediul – fortele care sunt in apropierea nemijlocita a intreprinderii si care influenteaza abilitatile acesteia de a deservi consumatorii – intreprinderea, furnizorii, intermediarii, clientii, competitorii si publicul.

Intreprinderea – isi elaboreaza si coordoneaza activitatea de marketing tinind seama de informatiile transmise de compartimentele de management, finante, cercetare si dezvoltare, aprovizionare, productie si contabilitate. Toate aceste grupe formeaza mediul intern. Top managementul stabileste obiectivele, strategiile si politicile companiei, marketing managers iau decizii in dependenta de planul stabilit de top management, iar planurile de marketing tre sa fie adoptate de top management inainte sa fie implementate. Marketing managers tre sa conlucreze si cu celelalte departamente ale companiei. Finantele sunt preocupate de cautarea si utilizarea fondurilor pentru finantarea planului de marketing. Departamentul de cercetare si dezvoltare se focuseaza pe probleme legate de proiectarea produselor sigure si atractive. Dep de aprovizionare are ca obiectiv precautarea materiei prime, iar productia e responsabila pentru executarea produselor de calitate si in cantitate necesara. Dep de contabilitate masoara veniturile si costurile spre a afla daca obiectivele departamentului de marketing sunt satisfacute. Astfel toate aceste departamente au un impact asupra planificarii departamentului de marketing, si tre sa conlucreze spre a aduce satisfactie maxima consumatorului.

Furnizorii – firme sau indivizi care furnizeaza resurse necesare intreprinderii si competitorilor sai pentru producerea de bunuri si servicii. Marketing managers tre sa supravegheze cu atentie stocurile disponibile precum si intirzierile la livrari, grevele si alte evenimente care pot afecta vinzarile pe timp scurt si pot dauna satisfactia cumparatorilor pe timp lung. Cresterea costului materiei prime poate impune cresterea pretului, ceea ce poate afecta vinzarile companiei. Costul unui produs variaza direct proportional cu cantitatea materiei prime, subansamble si componente pe care intreprinderea le procura de la furnizori.

Intermediarii – firme care ajuta compania sa-si promoveze, vinda si distribuie bunurile la consumatorii finali. Acestia sunt:

Ø Resellerii – organizatii care cumpara bunuri si servicii spre a le vinde pentru profit. Acestia include vinzatorii cu ridicata si amanuntul. La momentul de fata producatorii nu dispun de firme mici de reselleri, ci de mari organizatii deseori capabile sa le dicteze conditii si chiar sai scoata de pe o piata.

Ø Distribuitorii fizici – organizatii care ajuta intreprinderea sa-si depoziteze marfa si s-o transporteze la punctele de destinatie. Aici intra depozitele, transportatorii s.a.

Ø Agentii prestatoare de servicii de marketing – sunt agentiile de publicitate, firmele de sondare a pietii, cele de consultanta de marketing. Ele ajuta clientii sa-si identifice si sa comunice cu consumatorii.

Ø Intermediarii financiari – include bancile, companiile de creditare, companiile de asigurare si alte firme ce ajuta la finantarea tranzactiilor sau asigurarea impotriva riscurilor asociate cu vinzarea cumpararea.

Clientii – reprezinta o forta de influenta a competitivitatii pentru ca pot determina reducerea preturilor, pot solicita o calitate sporita sau mai multe servicii post vinzare si prin aceasta pot influenta piata unui produs. Clientii afecteaza pozitiv activitatea ueni intreprinderi atit timp cit cumpara produsele acesteia si nu pe cele ale concurentei. Cu cit clientii cumpara mai mult de la o intreprindere, cu atit a creste si profitul acesteia. Amenintarea asupra intreprinderii apare atunci cind clientii renunta sa mai faca afaceri cu aceasta si se indreapta spre concurentii existenti pe piata. Prin urmare intreprinderea tre sa dezvolte strategii de atragere, pastrare si chiar cistigare a clientilor.

Tipurile de piete a clientilor:

ü Piata consumatorilor – consta din indivizi care cumpara bunuri si servicii spre consum personal;

ü Business market – aici se cumpara bunuri si servicii spre a le prelucra sau utiliza in procesul de productie;

ü Reseller market – aici bunurile si serviciile se cumpara cu scopul vinzarii ulterioarea a acestora in scopul obtinerii profitului;

ü Institutional market – consta din institutii(scoli, spitale, inchisori) care cumpara bunuri si servicii pentru persoanele din custodia lor;

ü Government market – consta din agentii guvernamentale care cumpara bunuri si servicii spre a produce servicii publice sau a le transfera in folosul altora;

ü International market – consta din cumparatori din alte state inclusind consumatori, producatori, reselleri, guverne.

Competitorii – organizatii similare care incearca sa satisfaca aceleasi nevoi ale clientilor si sunt percepute de consumatori ca alternative pentru satisfacerea cerintelor lor.

Concurentii unei firme se pot inscrie in una din urmatoarele categorii:

· Rivalitatea existenta intre producatori mai vechi;

· Aparitia de noi firme concurentiale;

· Produse si/sau servicii alternative.

Niveluri de concurenta bazate pe gradul de substituire a produsului:

Ø Concurenta de solutii - # concureaza cu toate #rile care solicita un cuantum aproximativ echivalent din veniturile cumparatorilor;

Ø Concurenta generica - # concureaza cu toate #rile care ofera produse/servicii destinate sa satisfaca aceeasi nevoie;

Ø Concurenta de produs - # le considera concurente pe toate #rile care ofera acelasi produs sau clasa de produse;

Ø Concurenta de marca – o # le considera concurente pe celelalte #ri care ofera aceleiasi categorii de consumatori produse/servicii similare, la preturi similare.

Publicul – orice grup care are un potential interes si impact asupra abilitatii organizatiei de asi atinge obiectivele.

Tipuri de public:

a) Financial publics – influenteaza abilitatea # de a obtine fonduri(banci, investitori, actionari);

b) Media publics – fac parte ziare, reviste, radio, tv;

c) Government public – astfel marketologii tre sa se consulte cu juristii companiei in privinta sigurantei produsului, informatiei actuale in publicitate s.a.

d) Citizen action publics – o decizie de marketing poate fi cercetata de organizatii de protectie a consumatorului, a mediului, a minoritatilor si alte grupari de presiune;

e) Local publics – fiecare companie are reprezentanti, care ofera informatii si raspund la intrebari.

f) General public – companiile tre sa fie la curent cu atitudinea publicului fata de produsele si activitatea sa, caci imaginea publica a companiei afecteaza vinzarile acesteia.

g) Internal publics – aici fac parte lucratorii, managerii, voluntarii si conducerea companiei. Companii mari utilizeaza ziare si alte metode de informare si motivare a publicului intern, caci atitudinea angajatilor se reflecta nemijlocit asupra atitudinii publicului genera.

Furnizorii - reprezinta o alta componenta a micromediului care asigura intreprinderii resursele necesare realizarii obiectivelor firmei. Furnizorii se pot clasifica in urmatoarele subgrupe:

- furnizori de resurse materiale - sunt persoane fizice sau juridice de la care intreprinderea cumpara marfuri, incepand cu materii prime, materiale, masini si utilaje.

- de forte de munca (unitati de invatamant , oficii de plasare a fortei de munca si agentii specializate).

- prestatorii de serviocii reprezentati prin banci societati de asigurari de transport, agentii publicitare.